Blog

Protecție civilă și sisteme de siguranță în Marmura Residence

20 Aprilie 2023

Sistemele de siguranță și protecție civilă din Marmura Residence au fost proiectate astfel încât să ofere locuitorilor ansamblului și un grad ridicat de confort interior, nu doar exterior. Să te simți în siguranță la tine acasă este una dintre nevoile umane de bază. Atunci când ai această certitudine, calitatea vieții tale crește, iar gradul de stres se diminuează. În cele ce urmează îți vom prezenta 3 dintre cele mai importante sisteme de protecție de care beneficiază ansamblul nostru.

Adăposturile ALA pentru protecție civilă

Adăposturile pentru protecție civilă (APC) fac parte dintr-o strategie complexă a autorităților pentru Apărarea Locală Antiaeriană (ALA). Principalul scop al acestora este de a asigura protecția oamenilor de efectele eventualelor atacuri din aer. În contextul declanșării războiului din Ucraina, multe persoane s-au întrebat ce pot face în cazul în care s-ar afla în pericol și care ar putea fi locurile din apropiere în care s-ar afla în siguranță, în cazul unei situații periculoase.

Marmura Residence este unul dintre ansamblurile de locuințe dotate cu astfel de adăposturi de protecție civilă ALA, destinate siguranței locuitorii săi.

Norme legislative pentru adăposturile ALA

Potrivit Legii 481/2004 (art. 45 – Adăpostirea), republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 192 din 7 martie 2023, sistemul național de adăpostire cuprinde:

  • adăposturi pentru puncte de comandă destinate Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență;
  • adăposturi publice de protecție civilă aflate în administrarea consiliilor locale;
  • fondul privat de adăpostire realizat de operatorii economici și proprietarii de imobile.

Adăposturile pentru protecție civilă din Marmura Residence

Poziționate în subsolurile aferente clădirilor A, B, C și D, la nivelul minus 2, acestea respectă în totalitate standardele de siguranță în vigoare.

Poziționarea adăposturilor de protecție civilă ALA în clădirile A și D din Marmura Residence

Deși România nu se află în acest moment în vreun pericol iminent, adăposturile pentru protecție civilă le oferă locuitorilor din ansamblul nostru certitudinea că au la îndemână soluții viabile de adăpostire, în caz de necesitate.

Tipuri de construcții pentru care adăposturile pentru protecție civilă ALA sunt obligatorii

Categoriile de construcții pentru care realizarea adăposturilor de protecție civila este obligatorie (potrivit HG nr. 862 din 16 noiembrie 2016), sunt următoarele:

I. Clădiri noi prevăzute cu subsol:

a) reprezentând sedii ale autorităților și instituțiilor publice locale, cu aria desfășurată mai mare sau egală cu 600 mp;

b) având destinaţia de comerţ, producţie sau depozitare, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 600 mp;

c) având destinaţia de birouri, financiar-bancară, de asigurări şi burse, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 600 mp;

d) având destinaţia pentru învăţământ, supraveghere, îngrijire sau cazare copiilor preşcolari, elevi, studenţi, bătrâni, persoane cu dizabilităţi sau lipsite de adăpost, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 600 mp;

e) având destinaţia de îngrijire a sănătăţii, cu paturi staţionare, indiferent de suprafaţa construită, şi dispensare şi policlinici, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 600 mp;

f) având destinaţia pentru cultură, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 600 mp;

g) având destinaţia de primire turistică de tipul hoteluri, moteluri şi vile turistice, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 600 mp;

h) pentru comunicaţii electronice, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 600 mp;

i) din categoria amenajărilor sportive închise, cu capacitatea mai mare sau egală cu 400 de locuri pe scaune, indiferent de aria desfăşurată;

j) având destinaţia de gară, autogară şi aerogară, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 600 mp;

k) din categoria clădirilor de locuit colective, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 600 mp;

l) având destinaţia de lăcaşuri de cult şi spaţii de cazare aferente, accesibile publicului sau destinate vieţii monahale, cu aria desfăşurată mai mare sau egală cu 600 mp, cu excepţia caselor parohiale.

II. Staţii de metrou 

III. Extinderi de construcţii existente, prevăzute cu subsol, cu aria construită mai mare de 150 mp.

Această reglementare este valabilă doar dacă aria desfășurată a construcției rezultate se încadrează în prevederile de la pct. I, cu excepția extinderilor la clădiri cu destinație culturală, clasificate, potrivit legii, ca monumente istorice.

Măsuri de siguranță și protecție în caz de cutremur

În Marmura Residence, am construit clădiri cu o rezistență ridicată la cutremure, realizate cu ajutorul celor mai avansate și sigure tehnologii, printre care și programul de calcul ETABS. Acesta a fost folosit în peste 160 de țări, pentru o serie de structuri de excepție, printre care:

  • Taipei 101 Tower – al doilea cel mai înalt zgârie-nori din lume (Taipei, Taiwan).
  • One World Trade Center – cea mai înaltă clădire din S.U.A. (New York)
  • Podul Centenario, construit peste Canalul Panama al Republicii cu același nume.
  • Stadionul Olimpic din Beijing, China.
  • Burj Khalifa Tower, cea mai înaltă clădire din lume (Dubai, Emiratele Arabe Unite).

Burj Khalifa (Dubai, Emiratele Arabe Unite), clădire proiectată cu ajutorul programului ETABS (Shutterstock)

Totuși, România se află într-o zonă seismică activă, așa că este bine să te asiguri că ești bine informat cu privire la măsurile de aplicat în cazul producerii unui eveniment nedorit. Nu știi niciodată unde te vei afla în momentul producerii unui cutremur, așadar este esențial să fii bine informat în legătură cu acțiunile necesare.

Este indicat să ai strictul necesar în caz de urgență în locurile în care petreci cel mai mult timp, deoarece nu poți anticipa locul în care te vei afla în eventualitatea producerii unui cutremur major.

Printre principalele recomandări ale autorităților se numără: 

  • Asigurarea permanentă a unei rezerve de hrană și de apă pentru circa 3 zile.
  • Deținerea de resurse financiare cash, pentru situații neprevăzute.
  • Chiar dacă acesta va fi primul tău impuls, în caz de cutremur, nu fugi! Este mult mai sigur să te adăpostești sub o grindă de rezistență, lângă un perete interior sau sub un obiect de mobilier mai solid (birou, masă).
  • Evită să stai în preajma pereţilor exteriori, ferestrelor, oglinzilor, obiectelor suspendate, mobilierului înalt, aparatelor mari și dulapurilor de bucătărie.

Pentru siguranța ta și a familiei tale, este recomandabil să te informezi în legătură cu toate măsurile recomandate de către autorități în caz de cutremur. Una dintre cele mai importante resurse de informație online este site-ul antiseismic.info, unde poți afla toate detaliile necesare.

Măsuri de siguranță și protecție în caz de incendiu

Ansamblul Marmura Residence este dotat cu sisteme performante de monitorizare și identificare a potențialelor pericole generatoare de incendii. Astfel, posibilele probleme vor putea fi eliminate încă dintr-un stadiu incipient.

Spre exemplu, sistemul antiincendiu se va activa automat, iar alarma se va declanșa imediat în oricare dintre următoarele situații:

  • emisii de fum cauzate de diferite activități umane, în spațiile în care acest lucru nu este permis;
  • emiterea de noxe care depășesc parametrii normali în parcările subterane;
  • utilizarea de aparatură care provoacă scântei sau generează fum.

Așadar, Marmura Residence este un ansamblu rezidențial care respectă toate normele de siguranță în vigoare. În plus, arhitectura și amenajările exterioare sunt destinate să aducă un plus de liniște și relaxare rezidenților.

Spațiu verde amenajat în curtea interioară din Marmura Residence

Dacă îți dorești și tu să te simți cu adevărat în siguranță în propriul tău spațiu, contactează-ne pentru a identifica apartamentul potrivit pentru tine!

Citește următorul articol

Înapoi la blog

Vezi mai sus Vezi mai departe